Nu este neapărat să ajungi să ai o „problemă serioasă” pentru a apela la un psiholog. Este bine de știut că este mai ușor și mult mai ieftin să previi decât să tratezi. Cele mai frecvente motive pentru care părinții apelează la un psiholog pentru copii sunt:

• întârzieri în dezvoltare în primii ani de viață (ex.: vorbit, socializare, mers, etc.);
• sfaturi de educare și disciplinare a copiilor (parenting)
• probleme emoționale și de comportament;
• dificultăți de scris, citit sau calcul matematic, probleme de concentrare a atenției și de învățare;
• dificultăți de socializare, de adaptare școlară sau de relaționare în familie;
• evaluarea inteligenței și descoperirea aptitudinilor;
• alegerea traseului educațional și a profesiei.

Primul pas pe care trebuie să îl parcurgi este de a avea o evaluare psihologică și a o analiză pertinentă a contextului de viață (școlar și familiar) al copilului. Abia după identificarea corectă a tipului problemei și a cauzelor acesteia se poate stabili ce tip de intervenție este necesară pentru copilul tău sau pentru întreaga familie. Atunci când vorbim de emoții și comportamente problematice, de multe ori aparențele înșeală și de aceea este nevoie de o măsură cât mai obievtică a situației.

Copilul tău are 2 ani și încă nu vorbește sau spune doar cuvinte izolate? Ai observat, atunci când îl duci în parc, că nu se joacă și nu aleargă la fel de bine ca alți copii de vârstă similară? Face frecvent crize de afect și nu te ascultă atunci când îi spui „nu este voie!”? Acestea sunt doar cîteva exemple de comportamente care ar trebui să trezească îngrijorarea părinților. În toate țările cu tradiție în monitorizarea dezvoltării copilului, vârsta de 2 ani este un moment crititc pentru evaluarea dezvoltării psihomotorii, în vederea identificării timpurii a întârzierilor în dezvoltare.

Copilul ajuns la vârsta de 2 ni trece printr-o etapă critică de dezvoltare. Atât din punct de vedere cognitiv, cât și din perspectiva abilităților emoționale și sociale, au loc transformări extrem de importante care stau la baza dezvoltării psihomotorii ulterioare:

• Începe formarea conceptului de sine și a identității personale: copilul se recunoaște în oglindă și în fotografii, vorbește despre sine la perosana întâi (eu), folosește pronumele personale (al meu, al tău) și începe să realizeze că poate lua decizii și poate acționa având un efect asupra lumii înconjurătoare (relația cauză-efect). Începe astfel formarea auto-controlului - o abilitate critică în dezvoltarea capacității sale de adaptare. Acest proces de individualizare este adesea dificil și, pentru o perioadă, putem asista la accentuarea comportamentelor opoziționiste ale copilului.
• Jocul copilului nu mai este doar explorator, ci capătă sens și , mai ales, conținut simbolic. Astfel, copilul începe să se joace „de-a ...”, pretinzând că obiectele sau jucăriile folosite sunt altceva, atribuind însuțiri imaginare jucăriilor sau prefăcându-se (ex.: se preface că ursulețul merge cu mașina). În plus, copilul devine din ce în ce mai interesat de interacțiunea cu alți copii, făcându-i plăcere să se joace alături de aceștia și să-i imite.
• Copilul începe să capete autonomie personală: aleargă bine, își folosește bine mânuțele pentru diverse activități și își anunță din timp nevoile fiziologice. Această independență îl bucură și îl face să fie mai activ.
• Capacitatea de concentrare a atenției se îmbunătățește, astfel că micuțul începe să aibă răbdare să asculte poezii sau povestioare scurte, în timp ce i se arată poze pe pagină. Copilul este interesat să se uite pe cărți cu poze multe și frumos colorate și să i se explice ce vede, fiind capabil să recunoască și să denumească un număr mare de imagini familiare.

Numărul de ședințe variază mult în funcție de natura problemelor, însă vă pot spune despre primele ședințe că vor fi diferite de celelalte. Indiferent că e vorba de consiliere psihologică pentru copii sau consiliere psihologică pentru părinți sau familie, prima ședință are loc întotdeauna cu părinții (fără copil). Ideal ar fi să participe ambii părinți, dar dacă nu e posibil, atunci indicat e să vină acel părinte care petrece cel mai mult timp cu copilul și care are cele mai multe responsabilități în viața de zi cu zi a copilului.

Există cazuri în care o singură ședință de consiliere are loc. Acest lucru se întâmplă atunci când părinții au întrebări concrete și primesc răspuns în această ședință. Alteori ajung la concluzia că nu li se potrivește abordare terapeutică a specialistului sau nu le place psihologul. Cel mai util ar fi să întrebați psihologul după prima ședință care este estimarea lui cu privire la numărul de ședințe de terapie necesare.

Logopedia studiază natura și formele de manifestare a tulburărilor de limbaj și propune atât metode, cât și procedee de corectare. Acestea sunt adecvate diferitelor diagnostice logopedice, dar și particularităților individuale și de vârstă ale copilului.

Logopedia este un serviciu de intervenție care se concentrează asupra îmbunătățirii abilităților copilului de a înțelege și de se a exprima. Se lucrează inclusiv și pe limbajul non-verbal. Terapeuții de logopedie sunt profesioniștii care oferă aceste servicii.

Logopedia include două componente:

1. Coordonarea mișcărilor gurii pentru a produce sunete și pentru a forma cuvinte și propoziții (se abordează articularea, fluența și reglarea volumului vocal);
2. Înțelegerea și exprimarea limbajului (se abordează utilizarea limbajului prin intermediul formelor scrise, ilustrate, corporale și prin semne, precum și utilizarea limbajului prin intermediul unor sisteme de comunicare alternative cum ar fi rețelele de socializare, etc.).

Începerea terapiei este optimă după vârsta de 4 ani. Există însă și excepții, de aceea se recomandă evaluarea de către specialist și înainte de 4 ani, atunci când se observă întârzieri în apariția și dezvoltarea limbajului conform vârstei.

Evaluarea logopedică este necesară atunci când părintele observă următoarele semne la copil:

• pronunță incorect sau omite unele sunete în limbajul curent (ex. sarpe în loc de șarpe/ ten în loc de tren, etc);
• manifestă întârziere în dezvoltarea vorbirii;
• repetă sau prelungește excesiv unele sunete, silabe sau cuvinte;
• vorbește prea repede sau prea lent, fapt care duce la neînțelegerea mesajului;
• are un vocabular redus;
• întâmpină dificultăți în învățarea scris-cititului.

Se recomandă 2 ședințe pe săptămână. În urma evaluării, se poate stabili și doar o singură ședință pe săptămână, dacă nu au fost constate probleme deosebite. În ambele situații, se recomandă continuarea exersării și acasă, pentru fixarea achizițiilor din timpul ședințelor de terapie logopedică.

Din punct de vedere fiziologic, creierul uman este alcătuit din două părți – emisfera stângă și emisfera dreaptă. Cea stângă este folosită în gândirea logică și în procesele de analiză. Este emisfera antrenată în școală prin subiecte ca matematica, științele sau studiul gramaticii. Emisfera dreaptă este folosită în percepțiile emoționale, intuiție și creativitate. Pe scurt, arta necesită folosirea emisferei drepte, emisferă pe care programele școlare neglijează uneori să o antreneze.

Dezvoltarea concomitentă a celor două emisfere cerebrale prin stimularea și antrenarea acestora în egală măsură, de la o vârstă fragedă conduce, în timp, la o îmbunătățire a performanței academice. Un raport al organizației „Americans for the Arts” arată că acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități care implică manifestarea artistică, dobândesc o mai bună tehnică de învățare, iar creativitatea lor este cu mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice.

Prin prisma proiectelor desfășurate de noi până în prezent, am reușit să observăm câteva dintre beneficiile imediate ale programelor dezvoltate în jurul conceptului de educație prin artă:

• Cei mici reușesc să se familiarizeze atât cu o serie de concepte noi cât și cu informații care nu le sunt la îndemână în viața de zi cu zi. Spre exemplu, în cadrul atelierelor de scriere creativă sunt abordate tehnici diverse de dezvoltare a limbajului (tehnici care nu sunt utilizate în mediul școlar).
• Copiii se familiarizează cu specificul unor caracteristici individuale diferite și dezvoltă o capacitate sporită de înțelegere a diversității. Spre exemplu, participanții la atelierele de educație socio-emoțională intră în contact cu o diversitatea socio-culturală a unui micro-grup de copii de vârstă apropiată, ajutându-I să înțeleagă mai bine conceptele de „diversitate” și „individualitate”.
• Cei mici descoperă că există mai mult de un răspuns corect, mai multe puncte de vedere și în ce manieră acestea pot fi exprimate în fața altora. Spre exemplu, în cazul atelierului „Pălăria magică cu soluții” – programe de educație socio-emoțională, participanții sunt puși în pielea unor personaje diferite pentru a explora soluțiile diferite ale aceleiași probleme, pentru ca ulterior să își susțină aceste soluții și în fața celorlalți.
• În cadrul oricăruia dintre ateliere cei mici învață ce presupune lucrul în echipă, își dezvoltă încrederea în propriile aptitudini și poate descoperi că dificultățile pe care le experimentează nu îl afectează doar pe el și, mai important, că pot fi depășite cu ajutor.